În zilele de 3 – 5 septembrie s-a desfășurat la Crasna a V- a ediție a Festivalului Prunelor, după o întrerupere de un an cauzată de pandemie.

Evenimentul a fost organizat, de Primăria Crasna (membră a asociației noastre), Consiliul Local al comunei Crasna, UDMR Crasna, Asociația Femeilor UDMR Crasna, Centrul de Informare Turistică Crasna, Crasna Serv SRL și alții.

Au avut loc concursuri sportive, concursuri culinare de gătit în aer liber (10 echipe ”la ceaun”), degustări, demonstrații de preparare a pălincii și a ”silvoiței”, concerte și, ca de fiecare dată zboruri cu aeroplanul.

Vremea deosebit de frumoasă a contribuit din plin la buna desfășurare a festivalului la care a participat un număr considerabil de membri ai comunității dar și turiști sosiți din alte zone.

Primăria Crasna, Consiliul Local, nu se dezmint, reușesc încă o dată să facă un eveniment deosebit menit să atragă atenția asupra tradițiilor locale, să le valorifice și să le transmită mai departe.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.