Lansare magazin Sălaj Shop

admin EVENIMENTE, PROIECTE , , , , ,

Sj ShopComunicat de presă

Un proiect al A.D.I. Sălaj Plus – magazinul SĂLAJ SHOP, va fi lansat duminică, 1 septembrie 2013, la sediul acestuia din P-ţa 1 Decembrie 1918, Nr.11, c.6., în prezenţa reprezentanţilor agenţiilor de turism, ai autorităţilor şi instituţiilor publice şi a celor de cultură, dar şi ai companiilor din judeţul Sălaj.

Iniţiativa reprezintă un proiect în derulare al A.D.I. Sălaj Plus, momentul de deschidere reprezentând o primă etapă în implementarea SĂLAJ SHOP: aproximativ 50 de produse souvenir realizate prin tehnici meşteşugăreşti, produse artizanale în miniatură ori replici în miniatură ale unor obiective turistice ale judeţului Sălaj; etapele ulterioare de implementare ale proiectului îşi propun diversificarea ofertei de produse: de la cataloage de promovare, hărţi turistice şi tematice până la alte tipologii ale produselor souvenir reprezentative pentru valorizarea, şi sub acest aspect – cel al asocierii unor produse souvenir – a resurselor culturale și naturale ale Sălajului.
În această etapă, derulată pe parcursul a câtorva luni, au fost cooptaţi meşteri populari sălăjeni, produsele prezentate aparţinând unor tipologii diverse ca: ţesături şi cusătorie tradiţională, sculptură şi crestături în lemn, împletituri din nuiele, clopărit, replici istorice, publicul putând să descopere de la semne de carte ce poartă motive tradiţionale locale până la miniaturi sculptate în lemn ale porţilor sălăjene de la Fildu, de la replicile în miniatură ale statuetelor descoperite în Complexul Arheologic Porolissum până la murune în miniatură ori replici ale amfiteatrului ori ale Porţii Praetoria – Porolissum.
Astfel, proiectul Sălaj Shop îşi propune, pe de o parte, să facă mai accesibile către publicul interesat arta, munca şi produsele artizanilor sălăjeni asociindu-le unor produse souvenir ori de utilitate practică, promovării acestei resurse a judeţului Sălaj, contribuind astfel la creşterea atractivităţii sale, dar şi încurajării dinamizării spiritului antreprenorial – prin deschiderea a încă unui canal de comercializare a produselor şi resurselor satelor sălăjene.
Cele aproximativ 50 de produse oferite publicului în această etapă a proiectului au preţuri cuprinse între 4 şi 250 lei, o vizualizare şi descriere a acestora putând fi realizată prin consultarea versiunii electronice
(disponibilă pe www.salajplus.ro/salajshop), într-un catalog de prezentare a acestora, atât în limba română cât şi în limba engleză, precum şi la sediul Sălaj Shop (P-ţa 1 Decembrie 1918, Nr.11, c.6., de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00), începând cu 2 septembrie 2013. Sălaj Shop se adresează prin oferta sa potenţialilor turişti, companiilor şi actorilor sociali ai judeţului, precum şi publicului larg interesat.

Sălaj Shop este o iniţiativă a A.D.I. Sălaj Plus, realizată în această etapă a sa, cu sprijinul membrilor asociaţi – Judeţul Sălaj (prin Consiliul judeţean), comunele Bălan, Crasna şi Mirşid, precum şi al companiei Tenaris Silcotub.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Sălaj Plus, este o organizaţie ce reprezintă asocierea Judeţului Sălaj (prin Consiliul judeţean) cu trei comune reprezentative ale judeţului pentru ceea ce înseamnă patrimoniul cultural ori istoric pe care îl deţin: Comuna Mirşid, Comuna Bălan şi Comuna Crasna. A.D.I. Sălaj Plus acționează ca platformă de cooperare şi promovare pe plan intern (local şi naţional) şi internaţional, misiunea A.D.I. Sălaj Plus fiind aceea de ameliorare a gradului de atractivitate teritorială a judeţului Sălaj. Mai multe detalii despre misiunea, obiectivele și proiectele noastre: www.salajplus.ro

Compartiment Secretariat,
Asistenţă Juridică,
Resurse Umane şi Relaţii Publice
office@salajplus.ro/0260 632 875

You May Also Like..

SERBAREA CÂMPENEASCĂ ,,SIMION BĂRNUȚIU”

SERBAREA CÂMPENEASCĂ ,,SIMION BĂRNUȚIU-Istorie și tradiție locală” este o manifestare culturală anuală, dedicată marelui om politic, istoric, filozof și pedagog, […]

A fost odată…

Porolissum Fest – Festivalul Roman Porolissum Zalău 2018 Am bătut la porțile de fier ale Daciei și am descoperit fascinanta lume […]

Porolissum Fest- Festivalul Roman Porolissum Zalău

La porțile de fier ale Daciei  30 iunie – 1 iulie 2018 Haideți să ne creăm noi amintiri faine! Vino […]