La Șimleu Silvaniei

admin EVENIMENTE , , , ,

La Șimleu Silvaniei

A avut loc sâmbătă și duminică prima ediție a Zilelor Cetății Bathory, un eveniment care a avut ca scop reconstituirea perioadei medievale în care familia Bathory a pus bazele Cetății din centrul orașului.
Evenimentul a debutat sâmbătă cu o paradă prin orașului Șimleul Silvaniei, după care a avut loc deschiderea oficială. Deși evenimentul se află la prima ediție acesta se dorește a avea continuitate la o scara mai mare.  Alături de trupele de reconstituire istorică au fost alături și doi reprezentanți ai armatei poloneze care au ajutat la transportul trupelor în Șimleu. După deschiderea oficială cei prezenți la eveniment au fost invitați să participe la o tabără cu jocuri medievale, acestea având ocazia să tragă cu arcul, să își facă fotografii cu armele și armurile, precum și să viziteze Ateliere de pictură – Silvan Art Șimleu Silvaniei. Tot pe parcursul zilei de sâmbătă a avut loc și o Prelegere Științifică susținută de Cercetător Dr. Horea Pop (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău) – Protejăm monumentele cunoscându-le. Patrimoniul antic și medieval de pe dealul Cetate din Șimleu Silvaniei, moment urmat de Asaltul zidurilor Cetății Bathory – reconstituit de Husarii Înaripați. Ziua de duminica a fost deschisă cu o slujbă religioasă medievală la Biserica Romano-Catolică , după care s-au depus flori la bustul Regelui Ștefanus Bathory din fața Bisericii Romano-Catolice. Tot duminica doritorii au fost invitați să viziteze principalele obiective turistice din Șimleu Silvaniei. Potrivit organizatorilor evenimentul de la Șimleu a fost organizat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2016 și are ca scop promovarea patrimoniului cultural local.

Galerie foto:

You May Also Like..

Serbare Câmpenească

Atențiune, atențiune! Pe 21 iulie toată lumea să fie prezentă în Parcul Muzeului, unde se va întâmpla mare concert mare! […]

Porolissum Fest – Vino să faci parte din istorie!

”Urzeala provinciei Dacia” Vă așteptăm la Porolissum Fest 2019, pe 13 – 14 iulie cu lupte, ritualuri și dansuri antice, […]

HAI–HUI prin Munții Plopișului

– invitație la mișcare –  călare (pe biciclete) sau pe jos (cross) într-o poveste de vară! O zi de vară […]