Comunicat de presă

 Exercițiu de implicare comunitară

            Pornind de la obiceiurile locale de curățenie de primăvară a satului și a împrejurimilor acestuia, de la existența unui potențial turistic foarte mare în Bădăcin și de la bunul exemplu dat de un grup de oameni dedicați, vom participa în această sâmbătă, împreună cu voluntari și săteni la o acțiune de igienizare a localității, urmând să colectăm gunoiul depozitat incorect și să văruim pomii de pe marginea drumului, inclusiv din grădina casei lui Iuliu Maniu și să explorăm ulițele satului.

            Acest exercițiu face parte dintr-un proiect mai amplu în care este implicată asociația, Șezători în Țara Silvaniei, un proiect itinerant inițiat de către Colțul Românesc.ro, care își propune să ajungă în mai multe comunități speciale din județul Sălaj, și să contribuie la descoperirea specificității fiecărui loc.

            Activitatea de sâmbătă reprezintă așadar o primă întâlnire între partenerii de proiect și comunitatea locală, ce ne va găzdui șezătoarea din data de 22 aprilie.

            Ne propunem să învățăm de la această comunitate să lucrăm împreună, să ne descoperim vechile obiceiuri și să o sprijinim să se mobilizeze pentru a deveni un punct de interes pentru turiștii interesați de Țara Silvaniei.

            Voluntarii dornici să se implice, sunt așteptați la ora 11, în curtea Școlii Gimnaziale din Bădăcin, sămbătă, 8 aprilie, urmând ca acțiunea să se încheie cu o degustare a unui produs gastronomic local, faimoasele plăcinte de Bădăcin pe care femeile din sat le pregătesc în fiecare sâmbătă.

            Pentru acest exercițiu, și-au dat mâna: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, Colțul Românesc, Fundația pentru Educație și Dezvoltare Locală Agapis, Parohia Ortodoxă Bădăcin, Parohia Greco-Catolică Bădăcin, Corul ortodox din Bădăcin, Centrul de Informare Turistică Pericei, Primăria Pericei și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei.

Cele trebuincioase curățeniei ne sunt puse la dispoziție de către Gimi Home Zalău.